Ești sigur că știi ce înseamnă VR?

by

Dacă e să fim cinstiți, sau, cu alte cuvinte, dându-i “Cezarului ce-i al Cezarului” industria jocurilor este cea care a beneficiat cel mai mult până la ora actuală de pe urma acestei noi tehnologii. Poate și pentru că mari coloși precum Valve, Oculus, HTC sau Google au investit în jocuri de realitate virtuală pe care le-au lansat către consumatori pe platformele lor online.

Povestea merge însă mai departe, iar lista domeniilor care au ajuns să fie îmbogățite de către VR depășește cu mult zona divertismentului. De altfel, istoric vorbind, începuturile folosirii tehnologiei VR datează încă din anii 60, în industria aeronautică. Iar tot în acea perioadă a fost creat de către Ivan Sutherland primul sistem „head-mounted diplay” (HMD) pentru realitate virtuală și realitate augmentată.

În zilele noastre, odată cu explozia tehnologică a ultimilor ani, aproape că nu există aspect al vieții care să nu poată beneficia de pe urma realității virtuale.

Știai că în țările civilizate (și din câte am auzit chiar și la noi, pe ici pe colo) educația care nu se mai axează atât de mult pe asimilarea de cunoștințe pune accentul pe construirea de abilități și o face cu mare succes în VR? Există deja numeroase aplicații care îi ajută pe elevi și studenți să învețe în moduri mult mai eficiente, cu ajutorul căștii de VR, pe baza interacțiunii directe cu un mediu special construit care imită realitatea.

Experiența rămâne, până la urmă, cel mai bun profesor.

În medicină, marele avantaj al folosirii VR constă mai ales în faptul că permite instruirea personalului medical, pregătirea pentru situații de urgență sau pentru intervenții complexe, fără a pune viața pacienților în pericol, cu costuri enorm mai mici decât în situații reale.

În ceea ce ne privește, aplicațiile dezvoltate până acum sunt interesante atât pentru educație cât și pentru instruirea angajaților. Cu “Corpul uman ca niciodată până acum” și “Sinapse în acțiune” venim în ajutorul profesorilor care le pot capta mult mai ușor atenția elevilor.

Figura 3 Captura din aplicatie EDU-VR – “Corpul uman ca niciodată până acum”

În “Castrul roman” te aruncăm direct în brațele dușmanului. Glumesc, poți participa însă pe viu la un antrenament cu un soldat din armata romană. La fel și elevii sau studenții pasionați de istorie.

Pentru instruirea angajaților, aplicațiile noastre se adresează în primul rând domeniului industrial. Avem deja dezvoltată o aplicație demonstrativă pentru instruire PSI, dar și o aplicație de instruire în realitate virtuală care ar putea fi folosită cu succes de orice companie care angajează macaragii.

Figura 4 Captura din aplicatie EDU-VR –”Cum să te joci cu focul fără să te arzi”

Lista nu se oprește aici, pentru moment sper că ți-am atras însă atenția și las celelalte exemple de domenii pentru articolul viitor. Poate ai și tu idei despre cum am putea să îți facem viața mai ușoară și frumoasă, cu ajutorul VR.

Dacă da, te invit să ne scrii folosind formularul de pe pagina de contact.